DN66 este o formatie care se invarte in jurul chitarei electrice a lui Ionut Movanu. Melodiile pe care le canta sunt cunoscute sau mai putin cunoscute, dar ceea ce conteaza este pasiunea pe care toti membrii formatiei o pun in ceea ce fac. In perioada in care am stat cu ei, componenta era mult diferita fata de cea de acum, si pentru mine acea perioada reprezinta adevaratul DN66, pentru ca atunci am vazut cum este sa fi fericit atunci cand faci ceea ce iti place, cand esti parte dintr-un angrenaj care functioneaza.
Intre timp, Anca si Andrada la voce au disparut, Bogdan (bas) are probleme medicale, iar Eddy (tobe) are proiectele sale personale. In schimb, Cornel este intotdeauna energicul solist, iar Ionut este izvorul neincetat de idei muzicale, stiluri si abordari variate, insotit pe o perioada mai scurta de timp de Sorin, chitaristul serios si calculat. Acum, la tobe, stimabilul Ray Breden aduce farmecul britanic in formatie.
Totusi, acesta nu este un review al muzicii lor. Mai degraba, este felul in care eu imi exprim pasiunea de a-i fi ascultat si de a-i fi urmarit la repetitii, concerte si in ocazii mai putin formale, pe oamenii pe care am ajuns sa ii consider prieteni.
Exista perioade de bune si proaste la orice persoana, asa cum au existat si pentru DN66 ca si grup. Cateodata, bucuria de a canta a fost inlocuita de stresul de a fi perfect, de a pregati o melodie pentru concurs. Insa concertele, mai bune sau mai rele, au fost intotdeauna abordate cu pasiune si asta e singurul lucru care conteaza pentru mine.
In final, ceea ce este DN66 real pentru mine va ramane acolo pentru totdeauna, asa cum mi-l aduc aminte. Zambetul fetelor si degetele lui Ionut pe Gibson, Bogdan in costum, Eddy strambandu-se si Cornel “always cool”, cu termosul de ceai dupa el. Si abia astept sa ii ascult din nou, poate cantand interpretarea mea preferata, Red House a lui Hendrix.